don`t worry, be happy!!!

Momente unice in viata ...

2011-05-29T01:37:00.006+03:00

Momente unice in viata ...

Uneori viata te poarta pe carari necunoscute, unele mai anevoioase, altele mai usoare, mereu in speranta ca te va face sa iti dai seama ce este cel mai important pentru tine si mai ales ce iti doresti tu cel mai mult de la ea, de la viata.

In timp, persoanele cresc, din punct de vedere fizic, si se maturizeaza, sau cel putin asa ar trebui, atunci au de-a face cu diferite situatii ce le pun la incercare. Nimeni nu ramane la fel, asa cum s-a nascut, nici cu mintea si nici cu sufletul. Care sunt lucrurile care ne marcheaza intr-o viata? Ce ne schimba pe noi oare atat de munlt, incat la un moment da, sa te decizi ca trebuie sa schimbi macazul si sa o iei in alta parte.

Tind sa cred ca oamenii sunt cei care ne formeaza, pe de-o parte caracterul, iar pe de alta parte personalitatea cu tot ceea ce inseamna dorinte. Cei care ne sunt aproape ne fac atat bine cat si rau, cei care ne iubesc, ne iubesc pentru ceea ce suntem si pentru ceea ce ne dorim sa fim, fara piedici, fara jughineli si alte rautati posibile. La fel se intampla si cu cei invidiosi sau rautaciosi, care daca doresc sa iti faca rau o vor face indiferent de moment, de imprejurare de tine.

Se spune ca esti ceea ce vrei sa fii, mai ales daca ajungi mereu la momentul si la locul potrivit. Dar ce se intampla cand nu este asa, cand esti mereu contra timp, contra a ceea ce ar trebui sa reprezinte viata ta. Cand te gandesti ca lucrurile din jur te schimba tinzi sa fii superficial, poate materialist, poate prea departe de scopul vietii. Insa cand esti "ceea ce oamenii din jur te formeaza" ajungi sa devii mandru de prieteni, de familie, de colegi, ... sa te bucuri ca traiesti, ca ai parte de suisuri si coborasuri si mereu iti este cineva alaturi!

Nu uita ca esti ceea ce vrei sa fii; mai mult ceea ce alegi sa fii, pentru ca prietenii mereu ti-i vei alege! Iar atunci cand esti sigur de ei, pastreaza-i pentru o viata, pentru ca ei vor fi insula pe care te vei refugia atunci cand drumurile tale se vor surpa ...

Un pas catre cultura

2011-01-18T10:45:00.003+02:00

La multi ani, 2011!

Scriu pentru prima data pe acest an si sper sa fie una din multele ocazii in care voi relata o parte din bucuriile si necazurile vietii, pe acest an!

Tin sa mentionez ca am inceput anul cum nu credeam mai bine! Desi luna ianuarie nu s-a incheiat inca, am reusit sa merg la teatru si la stand-up comedy deja!

Am descoperit o noua sala a Teatrului Masca unde am urmarit piesa Venexia, o frumoasa drama din inegalabila Venetie. Dramatismul, grotescu, desfraul si comicul se imbina pentru a da nastere unei marcante realitati ce te trezesti si din cele mai adanci vise. Ma bucur ca am avut ocazia sa vad si o alta latura a vietii, interpretata de alte persoaneje decat cele cunoscute, in care eu aveam rolul principal .

Viata are un stil aparte de a te trezi, de a-ti arata ce este bine si ce nu, de a iti deschide o mica fereastra atunci cand toate usile par a fi zavorate. Tine numai de tine sa fii "open minded" pentru ca lumina ce strabate intunericul sa te incalzeasca si pe tine!

La Deko Cafe am putut rade cat m-au tinut plamanii si muschii abdominali la glumele facute de Badea, Bordea si Mucutu`. Cred ca a trecut prea mult timp de cand am fost ultima data acolo pentru ca, desi amuzante glumele, au lasat un gust amar in ceea ce priveste poantele la care rad oamenii in zilele noastre. Mi s-a parut un pic prea mult ca o gluma sa fie amuzanta doar din cauza limbajului colorat ... dar hey, este doar parerea mea.

Sincer merita sa vezi cu ochii tai ce inseamna acum si nu ceea ce crezi ca inseamna acum "funny"! Avand in vedere cele relatate, sper ca acesta sa fie doar inceputul aventurii pe care am initiat-o in lumea descoperirii Bucurestiului si a culturii, mai mult sau mai putin moderne!

Va doresc sa nu uitati niciodata ca nimic nu este prea mult in ceea ce inseamna procesul cunoasterii, nimic nu este indeajuns! Mereu poti invata ceva in plus, mai ales de acolo de unde te astepti mai putin!

La Multi Ani!

2010-12-30T00:22:00.005+02:00

LA MULTI ANI!!!

Este in sfarsit final de an, anul 2010. Mai bine zis, se termina si anul asta, a mai trecut inca unul si il adaugam pe lista neagra.

De asemenea, cum tot din popor se spune, trebuie sa facem bilantul anului ce a trecut pentru a vedea cate lucruri bune am realizat, cate rele am facut si, ca toata lumea, ce asteptari avem de la anul ce urmeaza.

Eu personal pot spune ca a fost un an foarte complicat, greu din toate punctele de vedere, insa nu imposibil. Viata mi-a adus in cale o multime de incercari, o gramada de belele, insa si multumiri pe masura. De exemplu, cine ar fi crezut ca eu am fost atat de cuminte anul acesta incat sa primesc un aparat de fotografiat de la Mos Craciun?! (si tin sa mentionez ca nu este de jucarie :P!)

De asemenea, am luat foarte multe decizii referitoare la viata mea personala si cea profesionala si, zic eu, am incercat sa pasesc cat mai prudent pe aleea ce am ales-o. Insa recunosc si faptul ca am mai calcat din cand in cand in strachini si am dat si cu nasul de asfalt din cauza "desteptaciunii mele preamarite" si pentru faptul ca "nu am revenit deloc asupra deciziilor deja luate" :)). Insa este omeneste sa gresesti, asa ca sper sa fi invatat ceva din cat praf am inghitit si sa nu mai merg cu spatele pentru ca am suficient loc pe poteca si inainte.

Insa lasand la o parte anul ce a trecut si privind printr-un ochi de fereastra spre cel ce urmeaza sa inceapa, imi propun sa il transform intr-un an de capatai, sa devina un an de referinta pentru realizarile mele profesionale, poate si pentru cele personale, cine stie, si mai ales materiale si spirituale. Imi doresc foarte mult sa ajung la opera, la opereta si sa merg mai des de odata la cativa ani la teatru. Totodata sper sa imi gasesc reperul de care am atata nevoie si in functie de acesta sa imi pun in aplicare planurile ce se tot formeaza in mintea mea.

Pe langa partile bune, care sper sa fie cat mai multe, sper ca cele mai putin fericite sa fie cat mai putine, iar cele care inevitabil vor apare, sa fie dintre acelea care te trezesc la realitate si iti dau sutul in fund de care ai nevoie la momentul potrivit.

Avand in vedere cele mentionate anterior, oficial declar incheiat anul 2010 si sper din tot sufletul ca cel ce urmeaza sa fie cat mai bun posibil si sa avem parte fiecare de cat mai multa sanatate, putere de munca si vointa! Pentru ca daca le avem pe acestea, restul le facem noi, pentru ca putem!

LA MULTI ANI!!!

O poveste de iarna ...

2010-12-27T13:37:00.007+02:00

Vantul suiera viscolind zapada proaspat asternuta pe strazile pustii.

O palida raza de lumina a unui soare ce incerca din rasputeri sa isi arate prezenta, patrunse printr-un ochi al geamului si o mangaie pe fata-i calda. Ea zambi multumita sub privirea lui iubitoare care o veghea de ceva vreme. Incet lumina ii dezveli trupu-i partial acoperit de imbratisarea lui si incerca sa o incalzeasca pe cat cu putinta.

Ninsoare se inteti, iar vantul parea sa fie de necontenit in acea zi de sarbatoare, cand toata lumea inca dormea. Pana si pasarile stateau zgribulite pe la colturile caselor, incercand sa se adaposteasca de puternicul viscol.

Inauntru, langa focul ce ardea cu putere in soba, pe un pat moale si calduros stateau doi indragostiti ce se tineau de mana si visau unul la altul. Unul dintre ei insa, mai visator decat celalalt, cu ochii deschisi incerca sa cuprinda cu privirea intreaga atmosfera pitoreasca si sa traiasca cat mai mult cu putinta acele clipe minunate. O atinse incet pe brate si ii sopti un sincer "te iubesc ... " la ureche. Ea zambi inca o data si ii stranse si mai puternic bratul la pieptul ei cald.

In aer plutea o mireasma de iubire implinita imbibata in arome de scortisoara, vin fiert si mere coapte pe soba incinsa. La geamuri, stratul de zapada afanata acoperise deja jumatate din acesta, iar in camera slab luminata domnea o liniste tulburata numai de scanteile ce sareau in soba.

Mana-i calda se plimba pe trupul ei, dezgolind cu o dorinta patimasa formele-i gratioase. In ochii lui caprui, dorinta scapara o lumina calda si totusi atat de puternica incat parea sa se repeada asupra ei dintr-o singura miscare. Insa singul lui gest era de a-i arata iubirea ce i-o poarta prin atingerile lui delicate menite sa o rasfete si nu sa o trezeasca din somnul ei atat de linistitor.

Inima ii batea atat de puternic incat vedea cum i se misca pieptul; totusi linistea sufleteasca ce il invaluia trada bataile atat de lente ale inimii si evidentia numai emotia si freamatul ce le simtea, teama de a nu trezi fiinta atat de mult iubita, de a nu strica momentul acesta unic, de a nu pierde aerul ce ii da lui atat de multa viata ...

Privind-o, mangaind-o, sarutand-o, strangand-o la piept simtea cum, pentru el, viata ei conteaza mai mult decat orice altceva, traia o implinire nemasurata gandind ca ea este tot ce si-ar putea dori. Iubirea ce i-o purta era atat de mare incat teama de a nu fisura acest cristal de sentimente era la fel de patrunzatoare. Insa stia si simtea ca simtamintele din partea ei aveau aceeasi intensitate si, din nou, o senzatie de multumire il cuprinse.

Nimic nu parea sa strice aceasta atmosfera feerica, pana cand ...

Revenirea ... reveria ...

2010-12-09T09:12:00.007+02:00

Revenirea ... reveria ...

Am recitit acele multe lucruri pe care le-am notat cu drag, am resimtit ceea ce sufletul a cuprins in interiorul sau, am retrait momente ce de mult pareau apuse. Acum simt cum ma cuprind din nou amintiri si trairi unice, sentimente care parca nu au existat vreodata ...

Ce mult timp a trecut de cand am privit inspre trecut ...

Ma uit in sufletul meu si incerc sa vad care sunt ranile nevindecate, sentimentele care au ramas ascunse, gandurile care si acum sunt neimpartasite si greu de digerat. Oare mai sunt aceeasi persoana? A fost nevoie doar de cateva intamplari neintentionate, amanunte as putea spune acum, care insa sa deschida acea „cutie a Pandorei”care parea pierduta ... cateva evenimente, cateva persoane, cateva sentimente, cateva ganduri, cateva cuvinte ...

Am deschis usa trecutului si acum privesc in gol propria mea persoana. Ma uit la ceea ce eram, la cine credeam ca iubesc, la ceea ce credeam ca este esential in viata, la prieteni, la familie, sentimente si ganduri, la tot ce am fost eu. Atat de multe lucruri au existat in mine, atat de multe framantari se invalmaseau necontenit in inima mea, si totusi asta este tot?

Simt caldura amintirilor, retraiesc momente ce imi strang inca inima de durere sau fericire, ma invaluie sentimente profunde si ma framanta aceleasi ganduri stranii si totusi mereu ucigatoare. Cate dintre toate acestea au ramas si in prezent aceleasi?

Totul pare acum sa se fi petrecut parca in lipsa mea, parca este doar un vis ciudat si abia acum m-am trezit speriata, parca nimic din tot ceea ce am trait in ultima perioada nu este real. Astfel simt cum intr-un mod infricosator de linistit inima imi sopteste ca timpul mereu se scurge, fara oprire, fara partinire, fara incetare ...

Multe lucuri par a fi si sunt diferite acum fata de cele dintai momente in care am ales sa transpun, pe hartie as putea spune, firea mea tulburatoare, starea mea infierbantata de atata chin cotidian. Insa exista si lucruri care nu s-au clintit de pe pozitii, printre care as enumera principiile mele de viata, felul de a gandi si grijile existentiale transpuse mental prin cu totul si cu totul alte activitati zilnice. De asemenea, experienta dobandita de-a lungul timpului transpune o parte din scoala vietii absolvita de parintii mei cu diploma de merit, de la care am reusit sa fur doar o parte din regulile de baza si, de ce nu, si cateva siretlicuri folositoare.

Prin urmare timpul mi-a schimbat doar in parte persoana, deci as putea sa inchid linistita usa trecutului si deci as putea si, de altfel, ar trebui sa privesc cu speranta catre viitor. Dar ceva m-a prins de brat si nu imi permite sa inaintez. Acel ceva pare sa fie increderea in mine ... acea putere care ar trebui sa existe atunci cand vrei sa faci ceva, atunci cand sti ce vrei si nu ramane decat sa il duci pana la capat.

Multe dintre lucrurile realizate pana acum au reprezentat indrumari sau sfaturi sau incurajari care m-au ghidat intr-o anumita directie, care mi-au oferit indiciile necesare pentru a alege drumul corect. Cand eram mica era chiar usor, pentru ca indiferent daca era vorba de un drept sau o obligatie, toate acestea veneau din partea parintilor si deci stiai ca „trebuie sa le faci, indiferent de ce se va intampla”. Sprijinul acordat de ei mi-a indrumat pasii pe cele mai asfaltate alei”, cele mai curate drumuri si mi-au permis sa ma bucur in aventurile mele de cele mai savuroase fructe de padure. Asta a fost atunci ...

Acum lucrurile s-au mai schimbat un pic, pentru ca se spune ca esti major, faci ce vrei si deci esti responsabil pentru ceea ce faci, nimeni nu te mai poate bate la cap cu nimic. Dar in aceeasi masura nimeni nu iti mai poate oferi acel ghid gratuit cu care te-ai obisnuit atat de mult ...

Zilele se scurg intr-un ritm alarmant si eu nu reusesc sa imi gasesc linistea, nu reusesc sa gasesc echilibrul de care am atat de mare nevoie in aceste momente. Ceva m-a tine in loc, imi taie respiratia si imi amorteste simtirile, imi incetoseaza gandirea atat de agera pana in acel moment de declin ... acesta problema se adanceste din ce in ce mai mult, iar eu, oricat spun ca incerc sa imi cresc increderea in mine, nu reusesc decat sa aduc tot mai multe argumente ca sunt din ce in ce mai slaba ...

Sunt in deriva ... gandurile ma cuprind si framantarile incep sa se faca simtite, cuajul dispare din peisaj, iar starea de spirit se transforma intr-o continua lupta de supravietuire, de mentinere a vietii intr-un trup care acum se afla in coma. Nimic nu pare sa trezeasca acum in mine acel sambure de viata, de responsabilitate si indatorire, acel leac stramosesc ce m-ar scoate din impas. Ce s-a intamplat oare cu mine?

Nu pot gasi un raspuns cert. Nu pot sti cu siguranta care sunt cei care se fac vinovati de starea mea actuala, sau pot? Cine altcineva in afara de mine poate fi vinovat pentru propriul meu esec sentimental, pentru propria mea cadere in dezgust si amaraciune. Cine oare altcineva in afara de mine?

Incerc sa ma anim si nu reusesc decat sa ma critic si sa scot la iveala toate greselile comise de-a lungul timpului. Sunt convinsa ca nu toate acestea reprezinta greseli, ca au fost si momente care au contribuit la maturizarea mea atat profesionala, cat si spirituala si sentimentala. Dar cu ce m-au ajutat toate acestea in final? Acum nu stiu ce ar trebui sa fac. Nu stiu care este rostul meu in propria mea viata. Simt ca am luat-o de la inceput, ca m-am reincarnat si reincep o viata condimentata cu tot ceea ce trebuie pentru a nu fi absolut deloc plictisitoare ...

Of, Doamne! Amagitoare sunt momentele de fericire oferite pe parcursul vietii si tare dureroase sunt loviturile oferite de impactul dintre vis si realitatea contemporana ...

Acum par sa am simtiri mai ascutite, rani mai adanci, dubii mai amare si amagiri tot mai posibile. Pare sa existe o tot mai mare sansa sa ma pierd printre randuri si sa nu mai apuc niciodata sa termin cartea de lecturat. Momente frumoase, clipe unice, sentimente pasionale si trairi ucigatoare par sa puna stapanire adeseori pe sufletul meu, dar care intotdeauna se impletesc cu realitatea cruda si nemiloasa, oferind impreuna un peisaj macabru al propriului suflet.

Incet incep sa inchid usa greoaie a trecutului meu. In acelasi timp ma gandesc serios la ceea ce las in urma si cei care sunt parte numai a acelor amintiri de vor ramane dincolo de usa. Mireasma prezentului se apropie de mine cu o viteza ametitoare si curand ma va sufoca prin intermediul propriilor dorinte pe care tot eu mi le pun. Si desi mireasma aceasta ar trebui sa fie cat se poate de parfumata si de binefacatoare, pentru narile mele este otravitoare.

Deci ce am de gand sa fac de acum in colo? Ma voi lasa rapusa de parfumul unei nopti pierdute sa ma arunce in mijlocul unor ganduri negre sau voi declara razboi propriei persoane astfel incat sa devin din nou regina trupului meu, stapana gandurilor mele, increderea increderii mele?

Indruma-mi Doamne pasii pe poteca ta luminata de bunatate, iubire, afectiune, credinta si minune si da-mi palma de care am nevoie pentru a ma trezi din nou la realitate ... sunt sigura ca acum eu dorm si visez la viata perfecta, in timp ce trupul sufera in frisoanele nelinistii, neincrederii si singuratatii ...

Faca-se voia ta, Doamne!

Liniste, oboseala, viata, existenta ...

2009-10-31T00:08:00.007+02:00

Liniste, oboseala, viata, existenta ...

Este tarziu si noaptea se lasa incet peste orasul obosit. Intunericul pare atat de apasator si face ca pleoapele grele sa cada fara efort. Stelele intarzie sa apara in acest loc mereu aglomerat si incarcat de probleme si mizerie.

Nimic din frumosul pe care il cunosteam cu totii in anii de copilarie acum pare sa nu mai existe.

Gandurile linistite acum parca ma evita, visele par sa nu mai rasara, iar munca si responsabilitatile de toate felurile par acum sa imi fi invadat toata viata.

Traiesc pentru a munci, pentru a studia, pentru a exista intr-o societate ce contine numai reguli si multa agitatie, pentru a-mi hrani partea fizica si, cica si cea spirituala, pentru a fi eu alaturi de ceilalti, pentru a exista ...

Inca ma gandesc la tine ...

te iubesc ...

2009-06-06T22:37:00.008+03:00

era liniste ... nimeni nu spunea nimic. Totul era cuprins de o tacere apasatoare si parca lumea continua sa existe fara ca cei doi sa se miste. Timpul era impotriva lor si totusi, parca incerca sa le dea o sansa zburand cu incetinitorul ...

De ce a trebuit oare sa se certe? De ce a fost nevoie sa existe motive pentru ca totul sa se strice? Este ciudat cum se intampla de cele mai multe ori ... cand iti este lumea mai draga atunci parca iti pica cerul in cap, nu? Dar sa revenim la cei doi indragostiti ... care, dupa cum se pare, au dat peste un mic impas in lungul lor drum impreuna ...

In incaperea goala, se auzira pasii lui apasatori cum se apropiau de ea. Amandoi aveau o mica rana pe suflet si totusi, spre deosebire de momentele obisnuite, acum au ales sa se interiorizeze, sa se ascunda unul de celalalt. Ea incerca sa isi faca de lucru, sa nu se gandeasca si fuse luata prin surprindere de atingerea lui. Ezita sa il priveasca, dar nu reusi sa se indeparteze suficient pentru a fugi de inima lui. Se zbatu din imbratisarea calda ce o cuprinse, dar un fior ii inmuie puterea. Cuvintele rostite pareau sa nu se auda, iar miscarile bruste capatau din ce in ce mai putina vlaga ... Un singur "iarta-ma, iubita ... " se putu descifra dintre toate cuvintele rostite cu vocea stinsa si puse capat intregii incaierari.

Dorind sa demonstreze ca nu a cedat si ca nu poate fi induiosata asa de usor, se agita intre bratele lui si fugi de langa el. Crezu ca a scapat, ca s-a eliberat de ceva rau, insa in realitate era vorba de altceva. O steluta i se prelinse pe obrajii ei inrositi si ii atinse lui mana tremuranda. Lasa in urma o fata trista si sumbra, care nu putea sa exprime nimic altceva decat durere. Ochii ei erau inundati de lacrimi amare iar inima ei ar fi strigat durerea ce o apasa, dar ceva o impiedica sa se descarce ...

Asa au ramas pentru cateva momente, despartiti de timp, de pasi grabiti si incarcati de nervi si orgoliu, de ganduri negre, de o fata prea indurerata pe care nu si-o cunosteau ... Era o liniste mormantala si parca totul fierbea. De la departare se putea auzi cum plange fiecare inima si cum ele se strigau reciproc, una pe cealalta. Era multa framantare, sfortare, chin si durere, confuzie si, peste toate acestea, o iubire dulce care incerca din rasputeri sa iasa la iveala mai mult decat toate celelalte.

In ele din urma, cei doi se intoarsera unul spre altul ... privirile li se intalnira si parca timpul se opri in loc... iarta-ma ... se auzi din ambele parti si ... liniste ... Ea pleca privirea ... lacrimile o inundara si nu mai putu sa il vada cu aceeasi ochi. Intr-o secunda, el fu alaturi sa i le stranga si sa incerce sa aline durerea ei. Ii atinse obrajii ce ardeau de atata zbucium si ea tresari; o imbratisa si ea se cutremura; "te iubesc, iubire ..." si pe fetele lor se asternura stelute de tristete si de fericire in acelasi timp ...

Ii atinse fata, ii mangaie parul ei lung si des ... il mangaie pe obraz si ii cuprinse mainele intre ale ei ... un pupic dulce ii oferi pe nasuc si unul pe buzele lui apetisante, iar trupurile lor se atinsera intr-o imbratisare puternica. Totul vibra in jurul lor si nimic nu mai conta. Parca totul a fost doar un cosmar interminabil iar acum se trezira la realitate ... Pupicul se transforma intr-o sarutare pasionala, lacrimile se uscara, iar iubirea lor iesi la suprafata prin mangaieri usoare si totusi puternice ... il stranse la piept, il saruta pe gat, pe obraji, pe buzele lui de care i-a fost atat de dor ... totul se misca atat de incet, il atinse, il iubea, il dorea, il simtea mai aproape ca niciodata ... inima o dorea, trupul i-l cuprinse si sufletul i se inalta avand-o din nou pe ea alaturi ...

Hainele cazura incet, trupurile li se dezgolira in linistea ce acum era de partea lor, totul traia odata cu ei ... "te iubesc ..." "te iubesc ..."

there is no other place in this world were i would like to be right now
there is noone in this world as sexy as you are ...
there is nothing in this world i love more ...
... we`ve been making love as it`s never been made before ...
... nice and slow ... just let it go ...

JustUs - me and life ...

2009-05-08T00:48:00.002+03:00

„Am o inima care la doi se imparte ...

Esti atat de aproape si totusi atat de departe, departe ...”

„Felul tau de a fi calca mereu pe aripile mele"

Este tarziu, este noapte, este intuneric. Pe strada pustie nu mai este nimeni. Totul pare mort in tacerea asta atat de asurzitoare. Ma plimb fara destinatie, ma gandesc fara a avea un subiect anume, ma trec o multime de fiori si totusi sunt calma. S-a mai terminat inca o zi, au mai disparut cateva ore din viata mea pe care o mai am. Si totusi ziua de azi a fost putin diferita fata de celelalte. Nu am facut nimic deosebit; am mers ca intotdeauna la munca, la facultate, la plimbare prin orasul meu natal si, cam atat. Partea deosebita a fost inauntru, acolo in suflet, acolo unde nu se uita nimeni, acolo unde nimeni nu indrazneste sa intre si cu atat mai putin sa ii pese ...

Oricum, in afara de toate aceste lucruri care par sa conteze in legatura cu ziua aceasta, pot spune ca acum am gasit un moment de relaxare; ma plimb, este liniste si se simte in aer o mica pauza care pare sa imi aduca un pic de ordine in ganduri ... sper sa faca si ordinea de care am atata nevoie ...

Pe strazile intortocheate observ cum timpul pare sa stea in loc, numai vantul rece fiind singurul care imi aminteste de lumea in care traiesc. Cladirile imbatranite par sinistre in lumina slaba a stalpilor de electricitate, iar copacii, aceia care mai exista, pentru ca multi au disparut cu desavarsire, sunt obositi de atata vreme si durere ce pluteste in aer. Incerc sa cuprind cu privirea-mi trista toate cele cate exista in jurul meu dar vad doar o parte din tot, tot ce imi ofera lacrimi sau zambete de fericire. Am obosit sa merg, sa alerg zi de zi dupa toate cele ce par sa conteze si dupa atatea lupte, atatea incercari, tot nu se termina. Acum duc o lupta cu mine, cu inima si cu mintea mea care par uneori sa o ia pe drumuri diferite. Ce ciudatenie ... si se mai spunea ca ele ar trebuie sa formeze un intreg ... acum nu mai sunt de aceeasi parere ...

Ajung intr-un tarziu in dreptul casei mele ... privesc in liniste si astept ca de obicei sa imi deschida cineva. Uit ca este aproape dimineata sau ca nu mai este nimeni acolo, ca odinioara ... nimeni care sa ma astepte, nimeni care sa imi spuna „buna” sau „pa”, nimeni care sa ma sprijine sau sa imi dea acel sut in fund de care am nevoie. Acum admir casa cu poarta ei ruginita, ferestrele cu obloanele cojite de vreme si vechii pomi care odata erau plini de fructe, acum par arsi de soare. Incerc sa ma uit inauntru si parca nu reusesc. Incerc sa intru in propria casa si totul ma respinge. Poarta nu vrea sa se deschida, obloanele de la ferestre au cazut, pana si vantul ma alunga din dreptul caminului meu de odinioara ...

Ce s-a intamplat de fapt? Cu ce gresesc de nu ma mai pot apropia de ceea ce era odata locul meu de adapost, de regasire si totdata de refugiu? Acum privesc inlacrimata si ... doar privesc ...

Este inca intuneric, dar in departare se vede cum soarele se lupta din greu sa iasa la iveala. In lumina slaba totul imi pare strain acum. Nimic nu mai este ceea ce a fost. Nimic nu mai seamana cu ceea ce stiam, cu ceea ce iubeam, cu ceea ce eram obisnuita si invatata de catre toata lumea ... acum constat ca sunt singura ... doar singura ...

O durere mare imi apasa acum sufletul, iar un gand rece imi acapareaza mintea si ma lasa pustie ... totul se invarte cu mine si parca nimic nu mai are sens ... tot ceea ce faceam eu zi de zi, tot ceea ce se intampla cu mine si in mine, toata lumea mea acum nu mai conteaza, totul a disparut ...

Lumina soarelui rasare la fel ca de obicei, in fiecare zi la fel si acum, la fel ca si ieri, incepe sa straluceasca in voie. Lumea se trezeste la viata ca de obicei si nimic nu pare sa fie schimbat. Numai pentru mine totul a luat sfarsit. Numai in mintea mea a disparut o lume intreaga, o viata ce abia incepuse ...

Acum raman imobila in mijlocul strazii prafuite si ma uit in departare ... incerc sa gasesc o barca de salvare, ceva care sa imi ofere o explicatie, un raspuns la ceea ce se intampla si ... nimic ... nimic. Presupun ca totul a luat sfarsit ... dar, inca sper ... incerc sa ma misc, si dintr-un gest mai putin firesc, ... cad din pat ... buf pe parchetul rece si ma trezesc la realitate ...

Dimineata incerc sa imi amintesc ce m-a framantat peste noapte si franturi din vis imi apar acum in minte. Oare voi fi vreodata pusa in situatia de a ramane in totalitate singura? A fost oare un cosmar legat de faptele mele zilnice? Se poate oare ca ceea ce fac in prezent sa imi schimbe viitorul si sa imi faca toata viata o intreaga greseala? Se pare ca totul tine de deciziile pe care le iau ... de ceea ce gandesc si apreciez ca fiind corect, bine sau rau ... si tind sa cred ca intotdeauna voi fii singura oricat de multa lume ar fi in jurul meu ... oricat de multa lume mi-ar sari intr-ajutor ... la urma urmei fiecare isi duce crucea, nu?

Dar poate nu e totul atat de negru pe cat pare sa fie. Poate ca lumea e menita sa te faca sa visezi, sa crezi, sa lupti si sa te bucuri de tot ce te inconjoara, dar in aceeasi masura este si aceea care „iti calca mereu pe aripi” ...

Ramane ca azi sa aflu daca viata imi va mai da o sansa ...

printre beat-uri si flow ...

2009-04-28T19:49:00.000+03:00

"... e muzica ce imi curge prin vene,
e toba si pianul, oare sunt semne?
e sufletul care acum rade
e mai mult decat atat,
e e e ..."

"versurile mele sunt sansa mea sa evadez ... " (Bullet)

Stau si ma gandesc ... ceva ma framanta, asa, aiurea in tramvai in drum spre casa ... ce anume din viata unei persoane conteaza atat de mult astfel incat sa il poata motiva sa continue? Care este acel motiv, imbold si totodata sut in fund care il scoate din impas, il impinge la extreme si care ii arunca si pe fata un mic zambet? Ce este acel lucru care il scoate de la ananghie si care ii da putere sa spere la mai bine? Ciudat si totusi evident, un raspuns stupid imi rasare pe chip ...

Ma uit pe geam si este lumina. Soarele parca incearca sa razbata printre norii adunati gramada. Este multa inghesuiala, multe fete straine, dar toata lumea pare pierduta. Fiecare este fizic prezent insa atat de absent. Prin lumina slaba de primavara se oglindeste pe geamul spalacit de ploaie si noroi un chip oarecum palid si straveziu. Este multa durere pe acea fata cunoscuta, o concentrare apasatoare si totusi pustie, o intreaga viata oarecum uitata. Se poate descifra o lista de preocupari si activitati zilnice care este vizualizata cu ochii mintii si care naste frustare si o slaba minunare. Fiecare trasatura a acelui chip exprima cate o bucurie, o pasiune sau o mare dezamagire si face din acea persoana un mare mister. La ce se poate gandi oare? Care este urmatorul lucru pe care il va face?

As putea presupune ca se percepe o mica durere, o problemuta ce a refuzat sa mai dispara si care insista sa faca parte in continuare din viata ei (a persoanei). Am surprins o mica incruntare si cred ca era vorba despre ceva care dadea batai de cap sau care, poate pur si simplu era atat de neplacut incat merita o descarcare fizica. Incerc sa imi dau seama despre ce ar putea fi vorba si, instinctiv ma uit in jur ... Strabat cu privirea cele doua vagoane ale tramvaiului 41 care trece grabit pe Podul Grant. Din cauza densitatii mari de fete, nu reusesc sa vad prea departe, dar in mintea mea se naste un predecent.

Realizez ca ar putea fi o multime de motive ... la fel cum persoanele in jurul meu au o viata atat de diferita, una mai deosebita decat alta, vieti complexe, fericite, triste sau pur si simplu goale ... in comparatie cu mine, toti suntem aceiasi - oameni, cetateni ai Romaniei, persoane ocupate sau care iti ocupa timpul cu diverse pentru a trece mai repede, etc ... ironic, toti parem la fel dar viata fiecaruia cuprinde o alta lume.

Imi intorc privirea spre geamul acela care imi atrasese atat de mult atentia si vad ca nu mai este nimeni. Soarele pare sa se fi ascuns. Parca a inteles ca acolo se ascundea o minte obosita si dorea sa o tina cat mai departe. Am obosit stand in picioare sprijinita de o bara portocalie si imbatranita. Incerc sa nu ma urc pe perete, desi cineva in spate ma impinge nestingherit pentru a-si face loc spre usa de coborare. Tramvaiul nu a oprit inca, nici macar nu a ajuns in statie, dar probabil ca se gandeste ca va iesi mai repede pe deasupra tuturor! Spiritul civic ma indeamna sa ii dau o mana de ajutor; nu stiu inca, ori ii pun piedica ori o invit sa utilizeze iesirea de siguranta (pentru cei care circula mai putin cu RATB-ul, este vorba de inscriptia mare de pe geam)!

In acel moment o mica raza de soare imi atrage atentia si imi trimite privirea spre un frumos curcubeu ... a avut noroc persoana aceea, dar data viitoare nu se stie ... acum revenind la o problema mai importanta, pot spune ca acel curcubeu micut si prapadit de poluare mi-a adus un mic zambet, o usoara destindere si mi-a alungat acele ganduri politicoase;))

In scurt timp privirea mi-a alunecat prin mediul inconjurator si am ajuns sa ma uit iar la acel geam murdar. Incet, a reaparut acel chip spalacit de vreme si parca nu de mult frustrat de ganduri buclucase. Acum intrezaresc o inseninare pe fata ei, o schimbare atat de mare, o alta persoana ... Soarele iese victorios dintr-un nor destul de mare si zambeste larg pe cerul albastru. Imaginea de pe sticla se contureaza mai bine si ... sunt eu ... imi zaresc propria imagine in locul acelei persoane a carei trasaturi incercam din greu sa le inteleg. Ce ciudat si totodata amuzant!

Am coborat din tramvai mai devreme cu o statie. Asta se datoreaza amabilitatii mele care m-a indemnat sa cobor pentru a ii face loc doamnei cu pricina sa se arunce afara. Asta mi-a adus o usa inchisa in nas cand nu am putut sa mai urc inapoi in mijlocul de transport in comun. Dar parca nu mai sunt suparata.

E tarziu, e rece, dar e soare, e o vreme ostila dar parca asta nu ma impiedica sa ranjesc ;)) Constat surprinsa ca sufletul imi rade si ca mintea nu mai este obosita de ganduri efemere si neprietenoase. Acum 5 min incercam sa imi dau seama ce poate face un om sa isi continue viata desi poate fi cufundat intr-un mare necaz.

In acest moment am primit si raspunsul acela atat de evident ... micile lucruri pot schimba vieti, marile probleme se pot stinge cu un mic zambet ... sa gusti viata asa cum e ea este adevarata bucurie a mea. Incerc sa fac de toate pentru toti si am impresia ca nu fac nimic pentru mine. Simt ca nu ma infrupt decat din vietile altor persoane, dar de fapt ma hranesc cu prietenia lor. Obosesc lucrand si invatand, dar eu abia acum realizez ca fac cu pasiune ceea ce fac si ca iubesc la nebunie sa fiu ocupata; daca as lenevi sau nu as avea vreo ocupatie anume parca as sta ca pe ace ;)).

Am crezut ca timpul trece pe langa mine si ca nu o sa apuc sa imi indeplinesc visele si ca nu o sa pot trai asa cum vreau, dar de fapt eu uitam sa ma intreb ce ma face pe mine sa simt ca traiesc. Uitam sa ma privesc in oglinda si sa ma intreb cine sunt ... uitam sa imi aduc aminte de mine dincolo de ziua de azi si de maine ...

Acum parca rad prosteste de una singura pe strada ... dar sunt multumita. Acum imi amintesc ca traiesc, ca parcurg zi de zi trasee noi si promovez sau pic examene de viata, ca iubesc, ca urasc, ca lupt si ca plang pentru mine si pentru cei dragi, ca nu sunt singura si ca sunt inconjurata de o intreaga lume ce abia asteapta sa fie descoperita!

Tramvaiul a trecut pe langa mine, gonind in graba pe sina, dar eu nu sunt impinsa de la spate de nici o urgenta. Intru alene la metrou si cu coltul ochiului vad ultima raza de soare a zilei. Nu sunt trista si nici suparata pentru ca stiu ca si maine voi revedea acele raze calde.

Soarele va mai rasari o data pentru mine ...

mai bine sau mai rau ...

2009-03-25T00:48:00.001+02:00

cand a fost ultima data cand un plan pe care l-ai intocmit l-ai dus la bun sfarsit? cand a iesit exact cum ai vrut? la capitolul plan putem include foarte multe lucruri si de aceea mentionez acest aspect ... a depins mai mult de tine sau de "restul lumii"?

desi de multe ori stai si te gandesti la viata, la ce ai facut si la ce nu ai facut, la ce urmeaza sa faci sau nu, niciodata nu o sa stii cu certitudine ce se va intampla ... se spune, ca daca gandesti pozitiv poti influenta partial ce se va intampla ... o fi oare adevarat?

de multe ori ne dorim cate ceva atat de mult incat devenim irascibili daca nu se concretizeaza dorinta ... iti poti dori sa obtii un lucru material, sa obtii un job sau o realizare profesionala, sa ai parte de o mica minune in familie sau pur si simplu ca o persoana anume sa iti trimita un zambet, un gest aproape nesemnificativ, dar care pentru tine sa valoreze enorm ... ce frumos este atunci cand aceste lucruri se si adeveresc, dar de multe ori se intampla exact pe dos; asa se face ca de multe ori lumea se enerveaza si uita care era de fapt visul ... ele incep sa faca gesturi care nu par tocmai rationale pe moment ... ;))

ideea acestui articol ar trebui sa fie faptul ca atunci cand iti doresti ceva, de multe ori nu vine pe tava, nu apare cand ne dorim si cu atat mai putin din partea cui am vrea ... arareori poti spune ca exact cand ai vrut ai si primit "acel ceva" ... oricum, nu mai conteaza, cand e sa fie, va fi ... spera la mai bine si asteapta sa se si intample asta ...:D

acum ma intreb ce faci cand iti doresti ceva din partea persoanei iubite ... e ceva ce vrei pe moment sau vrei sa auzi de la ea(persoana iubita) si totusi nu ii pica deloc fisa acesteia de ce te framanta pe tine ... ce faci atunci?

poti sa taci sau poti sa ii spui; in ambele variante e cu dus si intors, dar personal am ajuns la concluzia ca daca nu ii spui, ea poate sa nu fi realizat, sa nu isi fi dat seama, iar tu te framanti "de ce?" mai mult degeaba ... firesc este sa comunici cu persoana iubita, dar atunci cand anumite chestii vin de la sine ramane un singur lucru ...

mai bine sa regreti de ceva ce ai facut decat de ceva ce nu ai facut ...

thanks, dear friend for all the help your help ...

2009-03-15T01:30:00.000+02:00

Inceput de an, inceput de viata, inceput de …

La sfarsitul anului care s-a incheiat, viata mi-a adus mai multa bucurie decat am primit in tot anul acela … am reusit sa simt ca prietenii iti sunt aproape la bine si la rau, ca familia te iubeste mai mult decat orice si ca, viata iti trimite acel strop de fericire atunci cand te astepti mai putin …
Asa incep un nou an, un nou capitol de aventuri …

Totusi, cred ca aceasta experienta complexa, numita de multi „viata”, nu iti ofera nici o garantie. Totul vine de la sine, insa nimic nu te poate face sa crezi ca va dura o vesnicie. Tine de tine sa vrei sa incerci, sa crezi in fortele proprii si sa speri ca ghinionul te va ocoli si vei avea parte numai de ce e mai frumos ...

Atunci cand incerci si intr-un fel incepi sa experimentezi ceva nou, totul se schimba in jurul tau. Toti cei care erau pana nu de mult langa tine par sa fie mai departe, sa te influenteze intr-un mod diferit fata de cum probabil gandesti in acel moment ... totul se schimba pentru ca tu ai permis sa se intample asa ceva ... si deci ce te va face pe tine sa crezi ca ceea ce faci este bine? Ca nu faci ceva gresit, ceva ce vei regreta sau care poate va dezamagi pe cineva ... stii tu oare daca vei comite cumva vreo gafa fatala care ii va face pe prieteni sa te priveasca intr-adevar ca pe o ciudata? Si daca parintii tai mult iubiti vor reactiona intr-o maniera extrema, tu cum vei privi lucrurile, sau mai bine zis, cum se presupune ca ar trebui sa faci asta?

De multe ori ma gandesc de ce ar trebui sa avem parte de schimbari si de atatea evenimente noi si mereu multe lucruri efemere care te afecteaza ireversibil. De ce, daca niciodata nu vom reusi sa le facem pe plac tuturor persoanelor la care tinem? Intotdeauna va fi cineva ranit, intotdeauna cineva va plange si te va acuza ca nu ai fost acolo la necaz sau chiar mai mult decat atat ... probabil ca mereu va exista macar o singura peroana care sa iti spuna sau macar sa iti arate, mai mult sau mai putin voit, faptul ca „ai facut cea mai mare greseala din viata ta care va distruge tot ce aveai pana in acel moment”.

Si atunci care mai este rostul schimbarilor? Care mai este poanta sa ne tot amagim unii pe altii si sa credem ca totul va fi mai bine si ca orice s-ar intampla, intotdeauna va exista un „miracol” care sa ne salveze ... asta daca esti o persoana super optimista, ca daca lucrurile ar sta pe dos, atunci intreaga concluzie se schimba inca din ipoteza ... totul se naruie pentru ca nimic din ceea ce vom face nu va fi bun sau va putea vreodata sa fie cel putin la fel de ... restul este istorie ...

Incerc printre cateva randuri amarate sa surprind cateva idei care ma framanta de ceva timp si care nu indraznesc sa le spun persoanelor in fata pentru ca nu stiu daca eu sunt de vina sau, poate ca vreau prea mult de la mine. Incerc sa gasesc o solutie pentru a le putea spune si celorlati „de ce”...

In prezent am permis ca in viata mea sa mai apara o schimbare, sa mai intervina un factor de noutate care sa imi afecteze viata mea „linistita” (sa zicem linistita pentru ca mereu poate apare inca ceva, dar este al naibii de agitata). Aceasta schimbare poarta numele unei persoane care a ajuns in scurt timp sa imi fie foarte draga si care a reusit sa imi ofere o raza de speranta ... mai bine zis, sa imi deschida de fapt privirea si spre alte orizonturi.

Problema s-a pus atunci cand a trebuit sa infrunt toata viata mea de pana acum cu noua mea mentalitate sau cu noua idee, care mi se parea foarte draguta ... acu-i acu`! Din cate am vazut, reactiile nu au intarziat sa apara ... parca sunt numai artificii!

Si deci, care este de fapt problema? De unde atata agitatie? Am deranjat un intreg sistem care a functionat pana in prezent normal prin simplul fapt ca am indraznit sa aspir spre o schimbare ... fir-ar sa fie cu schimbarile astea! Deci inca o data ... de ce avem nevoie de ele? Dar asta cred ca e o intrebare care nu isi va gasi prea curand raspunsul ...

something about life ...

2008-09-27T19:01:00.000+03:00

a fost odata ca niciodata o imparatie bogata, plina de daruri minunate, unele cunoscute, altele ascunse de ochii curiosilor ... si aceasta imparatie prospera pe zi ce trece mai mult, devenea tot mai cunoscuta si mai admirata mai ales pentru faptul ca toti cetatenii sai erau fericiti; de ce erau ei fericit? aveau libertatea de a a lege ce vor sa faca, sa creada, sa spuna, sa viseze si sa reuseasca sa isi indeplineasca visele ...

deoarece toata lumea isi dorea fericirea, multi au emigrat din fiecare coltisor al lumii in acest loc minunat; astfel el crestea, se extindea si incepea sa suprinda din ce in ce mai mult intreaga lume ... au aparut nemultumiri, neintelegeri si din ce in mai multe dispute intre aceasta imparatie si restul regatelor, atfel incat in scurt timp au aparut si razboaiele pentru teritoriu ... nu a durat mult pana au aparut si rascoalele, deoarece poporul a devenit nemultumit de conducere si de faptul ca nu puteau avea tot ce isi doreau; trebuiau sa participe la lupta si asta le afecta linistea ... in cele din urma regatul maret s-a prabusit, au ramas doar ruine si amintiri ...

toti au plecat sa isi caute fericirea in alta parte ...

de ce trebuie sa avem totul dintr-o data? de ce trebuie sa luptam atat de mult pentru a avea atat de putin? ce este de fapt o viata fericita?

fiecare isi doreste linistea sufleteasca si sa fie fericit, dar nu pentru toti inseamna si aceleasi vise ... lupta pentru ceea ce vrei, dar nu uita ca nu esti singur si ... ai grija ce iti doresti ...

losing my way...

2008-09-26T11:34:00.000+03:00

in viata cea mai usoara cale este si cel mai des aleasa pentru a ne atinge telurile...de ce oare?

de-a lungul vietii am incercat sa fac tot posibilul pentru a-mi indeplini dorintele si a castiga increderea prietenilor mei facand ceea ce trebuie, ce e corect si just ... la ce m-a ajutat oare? am ajuns la acelasi nivel cu cei care au incalcat toate regulile si au castigat mult mai mult fata de mine ... oare merita sa te straduiesti, sa dai totul ca sa fie bine, sa te lupti cu morile de vant numai pentru o cauza?

cariera care mi-am ales-o implica aceste lucruri...oare am ales ceea ce trebuie ? ... pentru mine? voi reusi eu oare sa imi indeplinesc dorintele prin aceasta metoda? o intrebare buna, dar un raspuns greu de dat ... daca ar fi fost o poveste, poate ar fi avut final fericit, dar in viata reala, totul este posibil ...

cateodata stau si ma gandesc la cat am facut pana in prezent si cate persoane au remarcat succesele mele ... prea putine au stiut cand am avut nevoie de ajutor, prea putine au stiut sa imi fie alaturi la nevoie sau cel putin sa fie, acolo undeva un zambet sau o privire care sa imi arate ca a contat, ca a meritat, ca nu a fost in zadar ... poate si pentru faptul ca nu am aratat suferinta, acum ma inchid in mine insami si astept sa fiu salvata ...

can anybody out there hear me?

can anybody out there see me?

can anybody out there feel me?

...

si ce daca ...

2008-03-22T23:17:00.000+02:00

ce frumos este atunci cand viata merge struna ... :D ... cand nimic nu te deranjeaza, cand nimeni nu iti este impotriva sau altfel decat ai vrea ... ce frumos este atunci cand totul iti iese asa cum vrei si totul este ca un vis frumos care nu are sfarsit ... :D ce frumos ar fi daca toata viata ar fi asa cum ne-am dori ... :D

este atat de placut cand simti libertate, iubire, fericire deplina ... cand totul este mai frumos decat orice vis pe care l-ai avut pana in acel moment ...

dar aceste momente pretioase sunt atat de rare si, de multe ori nici nu stim sa le apreciem ...

de cele mai multe ori in viata alegam ... alergam dupa prieteni, dupa locuri de munca, dupa salariul acela care este mereu mult asteptat dar la fel de repede si risipit ... dupa tot felul de lucruri si persoane care noi credem ca merita atentia noastra ...

dar ce ar fi daca nu am mai alerga? daca ne-am opri o secunda sa privim in jurul nostru si sa observam incetul cu incetul cum totul se misca pe langa noi ... ce interesant cred ca ar fi sa te misti contra timp, sa fii "tu si restul" ... dar, am putea oare sa vedem tot ceea ce faceam cu aceiasi ochi? am putea totusi sa zarim micile greseli pe care le facem cu mai multa sau mai putina bagare de seama? probabil ca numai in astfel de momente am putea spune"dar asta nu trebuia sa o fac, pt ca oricum nu se merita" sau "ce rost avea sa imi bat creierii cu problema asta pentru ca oricum nu era acea persoana acolo ca sa observe rezultatul" si tot asa ...

viata mea contine o multime de astfel de dileme ... o gramada de lucruri care trebuie duse la bun sfarsit, o multime de persoane care trebuie multumite, o sumedenie de treburi neterminate care inca asteapta sa le vina randul si tot asa ... acum ma gandesc daca toate acestea mai merita ... daca tot ceea ce imi propun sa fac mai departe sau sa termin in prezent imi va aduce rezultatul dorit ... capitolul momente frumoase si relaxante sau timp liber pot spune ca nu a primit prea multe fonduri pe anul acesta din partea statului si ca este in revizie totala ;))

de curand o persoana mi-a spus, asa, in treacat "si ce daca ..."

nici nu mi-am imaginat ca spusele lui imi vor oferi o asa tema de dezbatut ... asa ca, in prezent ma aflu in dezbatere intr-o sedinta publica intre eu si cu mine si ma gandesc care sunt de fapt lucrurile care conteaza in viata mea ... ce ma face pe mine fericita si ce imi ofera bucuria zilei de maine ... care sunt lucrurile pentru care se merita sa muncesti si care pot fi abandonate ... daca voi reusi sa termin aceasta convocare si voi gasi si rezultatul, o sa il public fara intarziere ;))

pana una alta, voi incheia scriind ca desi viata e asa cum e, cu bune si cu rele, cu vise si cosmaruri, cu aventuri si experiente mai putin placute, merita sa vezi "ce ar fi daca ..."

me, myself and i

2008-03-18T13:02:00.000+02:00

i once felt i could fly ... it was such a beautiful feeling, that sometimes i can still imagine ... it`s so nice to live your life according to yourself, according to what you know and feel ... but it`s so god damn hard! you never get to do what you want because there`s always something else more important, or much more demanding ... but that`s life!

how many times did you get to see that interesting movie, or spend a wonderful day only with you friend and colleagues? and did not stay an entire day at work plus extra hours, because that`s how everybody does these days ... work, work and ... work ...

i`ve always been thinking and trying to find a solution in order to do everythig it`s necessary in our everyday life and all the things that i like ... the final solution ... i can`t ... i never could ... i always had to give up to something in order to finish what it was more important...and gues what i had to give up...yep, you got the right answer!

so?what should we do?first work and after, fun time???i`ve come to the conclusion that all the things we do in life must be on our liking ... we must love what we do ... this is what makes us choose in life only the things that really matter ... that`s why we become more selective in time ... this way we appreciate even more the good moments and forget even faster the unpleasant ones ... strange, but true, this is the real life!!

but if you still want to escape from your daily rutine, you should first remember how you were as child and try to have as much fun as you can, just being yourself ... it really works

so just try, and let me know how it was

2008-03-16T23:25:00.000+02:00

frumos, urat, vesel, trist, iubire, ura ... toate acestea cunt trairi pe care le experimentam in viata de zi cu zi...si de multe ori nici nu ne dam seama...cum se face oare k poti simti in acelasi timp sentimente diferite sau chiar contrare pt aceleasi pers?...nu stiu, iar de multe ori acest lucru poate crea o mare confuzie in viata personala...

pana nu de mult am cunoscut un "tip", pers care obisnuieste sa stea pe mess, sa vb si sa faca diverse lucruri ... abia dak ii vorbeam, pt k nu suport pers care se baga in seama neinvitate, asa k musca-n lapte...treptat am vb si am vb si am vb...pana ce din atata vorba am dat intr-o intalnire si intr-o frumoasa prietenie ...

am ajuns sa cred k prietenia sincera este cel mai frumos lucru de care poti avea parte in viata ... nu ma refer la iubire sau la o prietenie care sa aiba conotatii de interes sau alte sentimente de fatada, ci pur si simplu prietenie...

ce inseamna oare sa poti vb cu cineva, care sa te asculte si sa te inteleaga, sa iti fie aproape la nevoie, sa iti citeasca gandurile si sa te faca mereu sa te simti vie doar prin felul tau de a fi si de a simti viata?... este oare posibil ca toate acestea sa fie inglobate intr-un singur si simplu sentiment de prietenie? stiu ca da...si iti multumesc pt k imi esti alaturi...iti multumesc pt ceea ce ai devenit si pt ceea ce m-ai ajutat sa descopar in mine...

iti multumesc, drag prieten...