marți, 28 aprilie 2009

printre beat-uri si flow ...



"... e muzica ce imi curge prin vene,
e toba si pianul, oare sunt semne?

e sufletul care acum rade

e mai mult decat atat,

e e e ..."
"versurile mele sunt sansa mea sa evadez ... " (Bullet)
Stau si ma gandesc ... ceva ma framanta, asa, aiurea in tramvai in drum spre casa ... ce anume din viata unei persoane conteaza atat de mult astfel incat sa il poata motiva sa continue? Care este acel motiv, imbold si totodata sut in fund care il scoate din impas, il impinge la extreme si care ii arunca si pe fata un mic zambet? Ce este acel lucru care il scoate de la ananghie si care ii da putere sa spere la mai bine? Ciudat si totusi evident, un raspuns stupid imi rasare pe chip ...

Ma uit pe geam si este lumina. Soarele parca incearca sa razbata printre norii adunati gramada. Este multa inghesuiala, multe fete straine, dar toata lumea pare pierduta. Fiecare este fizic prezent insa atat de absent. Prin lumina slaba de primavara se oglindeste pe geamul spalacit de ploaie si noroi un chip oarecum palid si straveziu. Este multa durere pe acea fata cunoscuta, o concentrare apasatoare si totusi pustie, o intreaga viata oarecum uitata. Se poate descifra o lista de preocupari si activitati zilnice care este vizualizata cu ochii mintii si care naste frustare si o slaba minunare. Fiecare trasatura a acelui chip exprima cate o bucurie, o pasiune sau o mare dezamagire si face din acea persoana un mare mister. La ce se poate gandi oare? Care este urmatorul lucru pe care il va face?

As putea presupune ca se percepe o mica durere, o problemuta ce a refuzat sa mai dispara si care insista sa faca parte in continuare din viata ei (a persoanei). Am surprins o mica incruntare si cred ca era vorba despre ceva care dadea batai de cap sau care, poate pur si simplu era atat de neplacut incat merita o descarcare fizica. Incerc sa imi dau seama despre ce ar putea fi vorba si, instinctiv ma uit in jur ...
Strabat cu privirea cele doua vagoane ale tramvaiului 41 care trece grabit pe Podul Grant. Din cauza densitatii mari de fete, nu reusesc sa vad prea departe, dar in mintea mea se naste un predecent.

Realizez ca ar putea fi o multime de motive ... la fel cum persoanele in jurul meu au o viata atat de diferita, una mai deosebita decat alta, vieti complexe, fericite, triste sau pur si simplu goale ... in comparatie cu mine, toti suntem aceiasi - oameni, cetateni ai Romaniei, persoane ocupate sau care iti ocupa timpul cu diverse pentru a trece mai repede, etc ... ironic, toti parem la fel dar viata fiecaruia cuprinde o alta lume.


Imi intorc privirea spre geamul acela care imi atrasese atat de mult atentia si vad ca nu mai este nimeni. Soarele pare sa se fi ascuns. Parca a inteles ca acolo se ascundea o minte obosita si dorea sa o tina cat mai departe. Am obosit stand in picioare sprijinita de o bara portocalie si imbatranita. Incerc sa nu ma urc pe perete, desi cineva in spate ma impinge nestingherit pentru a-si face loc spre usa de coborare. Tramvaiul nu a oprit inca, nici macar nu a ajuns in statie, dar probabil ca se gandeste ca va iesi mai repede pe deasupra tuturor! Spiritul civic ma indeamna sa ii dau o mana de ajutor; nu stiu inca, ori ii pun piedica ori o invit sa utilizeze iesirea de siguranta (pentru cei care circula mai putin cu RATB-ul, este vorba de inscriptia mare de pe geam)!

In acel moment o mica raza de soare imi atrage atentia si imi trimite privirea spre un frumos curcubeu ... a avut noroc persoana aceea, dar data viitoare nu se stie ... acum revenind la o problema mai importanta, pot spune ca acel curcubeu micut si prapadit de poluare mi-a adus un mic zambet, o usoara destindere si mi-a alungat acele ganduri politicoase;))


In scurt timp privirea mi-a alunecat prin mediul inconjurator si am ajuns sa ma uit iar la acel geam murdar. Incet, a reaparut acel chip spalacit de vreme si parca nu de mult frustrat de ganduri buclucase. Acum intrezaresc o inseninare pe fata ei, o schimbare atat de mare, o alta persoana ... Soarele iese victorios dintr-un nor destul de mare si zambeste larg pe cerul albastru. Imaginea de pe sticla se contureaza mai bine si ... sunt eu ... imi zaresc propria imagine in locul acelei persoane a carei trasaturi incercam din greu sa le inteleg. Ce ciudat si totodata amuzant!

Am coborat din tramvai mai devreme cu o statie. Asta se datoreaza amabilitatii mele care m-a indemnat sa cobor pentru a ii face loc doamnei cu pricina sa se arunce afara. Asta mi-a adus o usa inchisa in nas cand nu am putut sa mai urc inapoi in mijlocul de transport in comun. Dar parca nu mai sunt suparata.

E tarziu, e rece, dar e soare, e o vreme ostila dar parca asta nu ma impiedica sa ranjesc ;)) Constat surprinsa ca sufletul imi rade si ca mintea nu mai este obosita de ganduri efemere si neprietenoase. Acum 5 min incercam sa imi dau seama ce poate face un om sa isi continue viata desi poate fi cufundat intr-un mare necaz.

In acest moment am primit si raspunsul acela atat de evident ... micile lucruri pot schimba vieti, marile probleme se pot stinge cu un mic zambet ... sa gusti viata asa cum e ea este adevarata bucurie a mea. Incerc sa fac de toate pentru toti si am impresia ca nu fac nimic pentru mine. Simt ca nu ma infrupt decat din vietile altor persoane, dar de fapt ma hranesc cu prietenia lor. Obosesc lucrand si invatand, dar eu abia acum realizez ca fac cu pasiune ceea ce fac si ca iubesc la nebunie sa fiu ocupata; daca as lenevi sau nu as avea vreo ocupatie anume parca as sta ca pe ace ;)).


Am crezut ca timpul trece pe langa mine si ca nu o sa apuc sa imi indeplinesc visele si ca nu o sa pot trai asa cum vreau, dar de fapt eu uitam sa ma intreb ce ma face pe mine sa simt ca traiesc. Uitam sa ma privesc in oglinda si sa ma intreb cine sunt ... uitam sa imi aduc aminte de mine dincolo de ziua de azi si de maine ...


Acum parca rad prosteste de una singura pe strada ... dar sunt multumita. Acum imi amintesc ca traiesc, ca parcurg zi de zi trasee noi si promovez sau pic examene de viata, ca iubesc, ca urasc, ca lupt si ca plang pentru mine si pentru cei dragi, ca nu sunt singura si ca sunt inconjurata de o intreaga lume ce abia asteapta sa fie descoperita!


Tramvaiul a trecut pe langa mine, gonind in graba pe sina, dar eu nu sunt impinsa de la spate de nici o urgenta. Intru alene la metrou si cu coltul ochiului vad ultima raza de soare a zilei. Nu sunt trista si nici suparata pentru ca stiu ca si maine voi revedea acele raze calde.


Soarele va mai rasari o data pentru mine ...

3 comentarii:

Dement0r spunea...

Frumos scris. Mi-a placut foarte mult concluzia la care ai ajuns! :)
Pacat ca trebuie sa parcurgem un drum atat de lung pana sa ne dam seama ca de fapt tot ceea ce facem ne face sa fim oarecum impliniti daca nu chiar fericiti in totalitate!

Anonim spunea...

De cele mai multe ori, socoteala de acasa ....nu se potriveste cu cea din targ..
E de preferat sa nu te astepti la mai mult decat ceea ce stii ca vei primii.. Si ..atunci cand muncesti sa obtii ceva ..sa muncesti pentru mai mult decat vrei sa obtii.. Asa nu vei fii niciodata dezamagita.. Dar teoria e teorie, practica ne omoara.. Cel mai bine, ajungand la concluzie, este sa trecem peste dezamagiri, sa ne multumim cu mai putin, sa ne bucuram de maruntisuri.. Mult succes sa reusesti ceea ce-ti propui >:D< si daca te implinesti doar pe jumate, iti vor fii prietenii aproape sa umple golul! Pupici

iuli spunea...

thank you all for your comments:D
in the end the only thing left is always going to be hope and, most important, frinds that will always watch out after your back!
thanks again:*